Numărul monedelor și bancnote care revin fiecărui român, în creștere. Câți bani cash au circulat în țară și în ce zi s-a cheltuit cel mai mult numerar

Numărul monedelor și bancnote care revin fiecărui român, în creștere. Câți bani cash au circulat în țară și în ce zi s-a cheltuit cel mai mult numerar
Publicat: 20/06/2024, 19:33

Banii cash care au circular în afara sistemului bancar în 2023 au înregistrat o creștere atât în volum, cât și în valoare, potrivit raportului anual al Băncii Naționale a României, dat publicității joi. Specialiștii băncii centrale au stabilit, în urma analizelor pieței, și zilele perioadele în care s-a cheltuit cel mai mult numerar, care sunt cupiurile cele mai folosite în țară, dar și câte monede și bancnote le-au revenit locuitorilor în cursul anului trecut.

Valoarea numerarului aflat în afara sistemului bancar s-a majorat cu 8,7% în anul 2023, ajungând la 115 miliarde de lei, arată raportul băncii centrale. Astfel, ritmul de creștere a fost peste dublu față de cel înregistrat în 2022.

Potrivit BNR, anul trecut, banii „peșin” aflați în afara sistemului bancar și-au păstrat o serie de tipare, în funcție de actorii sezonieri cu frecvență anuală.

Astfel, au fost înregistrate rate lunare ridicate de creștere luna aprilie (2,5%ă), sub influența sărbătorilor pascale, în decembrie (1,3%), pe fondul solicitărilor ridicate de numerar specifice perioadei sărbătorilor de iarnă și iulie (1%), sub impactul concediilor.

În restul lunilor, valoarea numerarului în afara sistemului bancar a consemnat creșteri de amplitudine mai mică, de sub 1%, iar în luna mai chiar a stagnat.

Valoarea maximă a numerarului aflat în afara sistemului bancar în cursul anului 2023, respectiv 117,3 miliarde de lei (+8,7% față de vârful anului 2022), a fost atinsă în data de 22 decembrie 2023, pe fondul solicitărilor ridicate de numerar specifice perioadei sărbătorilor de iarnă, potrivit BNR.

Câte bancnote și monede au circulat

La finele anului 2023, în afara sistemului bancar se aflau 1,7 miliarde de bancnote, în creștere cu 3,5% față de finalul anului 2022, și 5,6 miliarde de monede, în creștere cu 3,8% față de sfârșitul anului 2022.

Valoarea bancnotelor aflate în afara sistemului bancar la finele anului 2023 era cu 8,7% mai mare față de anul anterior, iar valoarea monedelor, cu 5,3% mai mare față de anul anterior.

Creșteri ale numărului de bancnote aflate în afara sistemului bancar s-au înregistrat la cupiurile de 5 lei (+0,1%), 10 lei (+6,7%), 50 lei (+2,4%), 100 lei (+5,9%), 200 lei (+13,4%) și 500 de lei (+9,6%). Numărul de bancnote aflate în afara sistemului bancar a înregistrat o scădere la cupiura de 1 leu (-5,1%).

Pentru cupiura de 20 de lei, pusă în circulație la data de 1 decembrie 2021, numărul de bancnote aflate în afara sistemului bancar la finele anului 2023 a fost cu 89,1% mai mare față de finele anului anterior.

Bancnota cea mai folosită

Potrivit BNR, cupiura de 100 lei a fost cel mai intens folosită, ponderea acesteia în numărul total de bancnote în afara sistemului bancar fiind de 26,9%, aceasta fiind urmată de cupiurile de 1 leu (24,3%) și de 50 de lei (13,6%). Cea mai mică pondere în numărul total de bancnote aflate în afara sistemului bancar a revenit cupiurii de 500 de lei (0,9%).

Având în vedere momentul lansării în circulație a noii bancnote cu valoarea nominală de 20 de lei, ponderea acesteia în numărul total de bancnote aflate în afara sistemului bancar, la finele anului 2023, a fost de 0,8%.

Bancnotele utilizate preponderent la alimentarea ATM au continuat să fie dominante în valoarea totală a bancnotelor aflate în afara sistemului bancar: cupiura de 100 lei a avut o pondere de 40,4%, fiind urmată de cea de 200 de lei (39,4%) și de cea de 50 de lei (10,2%).

Numărul de monede a crescut față de 2022 la toate cupiurile, procentele fiind cuprinse între 1,5% în cazul monedei de 1 ban și 6,6% în cel al monedei de 50 de bani. Cele mai mari ponderi în numărul total de monede aflate în afara sistemului bancar au revenit și în anul 2023 monedei de 10 bani (42,6%) și celei de 5 bani (26,1%).

Din punct de vedere valoric, cupiurile de 50 de bani și 10 bani acopereau 88,5% din valoarea monedelor în afara sistemului bancar, ponderea dominantă revenind monedei de 50 de bani.

Astfel, potrivit analiștilor BNR, în anul 2023, fiecărui locuitor îi reveneau 90 de bancnote și 297 de monede din cele aflate în afara sistemului bancar, cu 3 bancnote, respectiv cu 11 monede mai mult față de sfârșitul anului 2022.

Valoarea bancnotelor false capturate de polițiști sau descoperite în circulație în 2023 este de aproape 600.000 de lei, iar numărul lor a crescut cu peste 30% față de anul precedent, potrivit raportului anual al BNR.

Citiți și:

Topul băncilor din România. Cota de piață a creditorii cu capital autohton, în creștere. Ce profit au înregistrat bancherii, inclusiv BNR, în 2023

Numărul de bancnote falsificate depistate de BNR a crescut cu aproape o treime în 2023. Luna și cupiura cu cele mai multe contrafaceri

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Trebuie să-l oprim pe prostul ăsta”: Reacțiile campionilor mondiali de box după meciul dintre Mike...
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Povestea tânărului care a ajuns milionar la 24 de ani. De ce a ales să...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Scandal după moartea lui Prigoană. Bahmuțeanu îi cere ajutorul lui Ciolacu pentru a-și recupera copiii:...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Doi tineri, de 17 şi 21 de ani, au murit carbonizaţi în maşina care a...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Care a fost, de fapt, cauza morții Andreei Cuciuc: „A început să amețească, să i...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Mike Tyson după meciul cu Jake Paul: Nu regret că am urcat în ring pentru...
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Se verifică buletinele. Regula pe care românii NU o respectă: E dezastru!
Cum reduci drastic facturile. Totul ține de montarea caloriferelor
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Ce a apărut pe scara blocului unde a copilărit Andreea, fiica interpretului de muzică populară...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Un adăpost rupestru vechi de 150.000 de ani a fost folosit de neanderthalieni, denisovani și...